Atentia la detalii – Filmul nuntii

Atentia la detalii – Filmul nuntii

O nunta. O zi. O multime de detalii. Se tot zice ca e scurta ziua nuntii si ca trece foarte repede, ceea ce e tare adevarat. Asta se intampla in mod special pentru ca sunt momente dupa momente, fara plictiseala sau timp de stat. Si pe langa momentele importante ale zilei, multimea detaliilor de genul bijuterii, pantofi, tinutele mirilor sau chiar jucaria lor de plus preferata, se adauga cadrelor vizuale numai bune de imortalizat. Asadar, atunci cand priviti filmul nuntii, veti fi incantati cu certitudine de unele cadre in care apar obiectele voastre de suflet.
Recent, noi, echipa Wedding Zone formata din Mihaela si Radu Baran am implinit 10 ani de la casatorie. Si cum puteam sarbatori mai bine decat uitandu-ne la filmul nuntii noastre?! Va puteti inchipui o filmare de nunta de acum 10 ani? 6 ore de filmare! Ne-am uitat, am pus pauza, am mancat, am facut dus si iar ne-am uitat. Chinuitor! Un singur cameraman (conform practicilor acelor vremuri), fara detalii, fara nimic. Macar bine ca nu avem baloane si inimioare la generic.

Din punctul nostru de vedere, nunta este o poveste, iar cadrele cu detalii sunt paginile scrise despre povestea respectiva. Nu se poate sa luam cadre cu detalii doar pe un anumit segment al nuntii, nu punem nunta pe “pauza” ca sa filmam acele detalii, ci totul merge inlantuit: filmarea detaliilor, filmarea de tip documentar. Incepem de la prima activitate din programul nuntii, de la machiajul miresei, coafatul acesteia, imbracatul mirilor, buchet, flori, cercei, butoni si continuam la sala cu aranjamentul salii, invitati, band-uri si altele.

Totul este important in egala masura, atat oamenii prezenti, cat si lucrurile materiale. Veti spune probabil ca nu se pot compara cele doua! Noi insa credem contrariul. Unele lucruri materiale sunt de importanta spirituala, asa ca apare un termen de comparatie. Spre exemplu, daca pandantivul de la gatul miresei a fost al bunicii? Daca butonii au fost ai tatalui? Si nu este vorba numai de acestea. Suntem de parere ca femeile sunt programate genetic cu o afinitate spre nunti, casatorie si familie. De cand sunt fetite ele se joaca de-a familia, se vad casatorite, stiu cati copii vor sa aiba, stiu cum vor sa fie nunta lor! Cum poti sa privezi o mireasa de acest lucru cand ea a visat de ani buni de zile cum o sa fie buchetul ei, aranjamentele de pe masa, rochia? Nu ai cum.

 

 

Poate ca invitatii, fiind in exterior, nu vor intelege chiar toate detaliile si de ce sunt ele asa, insa pentru miri totul este clar! Si mirii sunt cei mai importanti in povestea acelei zile, nu? De exemplu, pentru un cuplu de miri carora le-am realizat filmul nuntii (Oana si Andrius Achremcikas) bicicleta reprezinta prima lor intalnire, asa ca au ales ca “bicicleta” sa fie un laitmotiv al nuntii lor si au plecat in calatoria vietii lor… pe bicicleta!
Bine se zice ca “micile detalii fac diferenta”! Este surprinzator cum un accesoriu schimba sau completeaza aspectul unei intregi tinute. La fel se intampa si in cazul videografiei de nunta. Cum ar fi ca intreaga nunta sa fie o filmare de tip documentar? Ar fi cu certitudine plictisitoare, fara culoare si fara sentiment. Detaliile confera sentiment filmarii! O avalansa de sentimente poate fi provoacata de filmul nuntii tale: te uiti si vezi ca iti jucau ochii in lacrimi cand ai primit buchetul, ca mama radia de fericire, ca nepoata alerga de colo-colo de emotie.

 

 

Noi lucram in echipa asa ca suntem de parere ca cel mai bine se surprind toate aceste detalii cu doi cameramani. Sa presupunem ca o camera filmeaza mirele care isi pune papionul, pe usa intra sora acestuia care e vizibil emotionata si fericita ca il vede. In acest caz, daca ar fi o singura camera aceasta reactie ar fi pierduta. De aceea echipa Wedding Zone are sarcinile impartite: Radu se focuseaza pe detaliile-obiect, iar Mihaela are grija sa nu ii scape detaliile-sentiment.